China și-a reafirmat opoziția față de sancțiunile unilaterale impuse de Statele Unite împotriva Iranului, în timp ce miniștrii de Externe chinezi și iranieni au anunțat lansarea unui acord de cooperare pe 25 de ani, menit să consolideze legăturile economice și politice dintre cele două țări, transmite Reuters.
Acțiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA și China și a temerilor legate de un Brexit fără acord.
Cotațiile petrolului au urcat, marți, la cel mai ridicat nivel începând cu luna martie, sprijinite de asigurările președintelui american, Donald Trump, privind stadiul acordului comercial semnat cu China în ianuarie. Optimismul legat de revenirea cererii globale pentru combustibili, în pofida creșterii numărului de noi cazuri de Covid-19, contribuie la creșterea prețurilor.
Statele Unite și China au semnat miercuri un prim acord comercial, care prevede eliminarea unor tarife și creșterea achizițiilor chineze de bunuri și servicii americane, detensionând conflictul din ultimele 18 luni dintre cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters
Acțiunile europene se tranzacționează aproape de valorile record istorice în prima sesiune bursieră a anului, susținute de optimismul generat de acordul comercial dintre SUA și China, precum și de decizia băncii centrale chineze privind suplimentarea cu peste 100 de miliarde de dolari a resurselor financiare pentru băncile comerciale, în încercarea de a stimula economia.
Acțiunile europene au avut, în 2019, cea mai bună evoluție din ultimul deceniu, după ce, în luna decembrie, optimismul investitorilor a fost reaprins de progresele negocierilor dintre SUA și China.
Președintele american Donald Trump a declarat marți că prima fază a acordului comercial cu China va fi semnată pe 15 ianuarie la Casa Albă, chiar dacă detaliile acordului nu sunt în totalitate clare, transmite Reuters.
Prima fază a acordului comercial dintre Statele Unite și China aproape va dubla exporturile americane pe piața chineză, în următorii doi ani, și este ”finalizat în totalitate”, chiar dacă mai este nevoie de traducere și de revizuiri ale textului, a declarat duminică reprezentantul pentru Comerț Robert Lighthizer, transmite Reuters.
Președintele american, Donald Trump, a anunțat că SUA și China sunt “foarte aproape” de încheierea unui acord comercial. Ca efect, principalii indici ai bursei de la New York au urcat la noi maxime record după primele minute de tranzacționare joi, în contextul optimismului.
Finalizarea fazei întâi a acordului comercial dintre Statele Unite și China ar putea să aibă loc abia anul viitor, au declarat miercuri persoane apropiate Casei Albe, în condițiile în care Beijingul exercită presiuni pentru o retragere mai largă a tarifelor, iar administrația Trump răspunde cu solicitări proprii mai mari, relatează Reuters.
Amplificarea riscurilor geopolitice majore, care amenințau până nu demult să provoace o recesiune mondială, a făcut ca marile bănci centrale ale lumii, în primul rând Federal Reserve și Banca Centrală Europeană, să reia relaxarea politicilor lor monetare, ceea ce a redus costurile de finanțare pentru guverne și companii și a stimulat apetitul pentru risc al investitorilor, ca și activitatea economică, a declarat reputatul economist Nouriel Roubini, prezent la conferința Profit.ro, alături de șefii celor mai mari bănci din România.
Oficialii americani și chinezi sunt aproape de finalizarea primei faze a acordului comercial, în urma unor discuții telefonice la nivel înalt desfășurate vineri, iar negocierile continuă, au anunțat biroul Reprezentantului pentru Comerț (USTR) al SUA și Ministerul chinez al Comerțului.
Bursele europene majore au închis în scădere ședința de tranzacționare de luni, în condițiile în care incertitudinile din jurul Brexit și scepticismul privind șansele unui acord amplu între SUA și China au împins investitorii să acționeze cu prudență.
Companiile au salutat “armistițiul” agreat vineri de SUA și China drept un potențial pas înainte în vederea încetării războiului comercial declanșat acum un an și jumătate, însă economiștii atenționează că cele două părți au făcut puține progrese în soluționarea principalelor motive de dispută care amenință creșterea economiei globale.
Președintele american Donald Trump a declarat că șansele unui acord între SUA și China sunt "mai mari decât la orice alt moment de la începerea negocierilor" și a sugerat că nu exclude amânarea majorării taxelor vamale la importurile chinezești, transmit Bloomberg și Reuters.
Statele Unite și China au agreat azi să reînceapă negocierile comerciale și ca americanii să nu perceapă noi tarife pentru exporturile chineze, a anunțat ministrul de externe al Chinei, relatează Reuters.
Acțiunile europene sunt în creștere luni, urmând evoluția pozitivă de pe bursele asiatice, pe fondul informațiilor privind conturarea unui acord care ar pune capăt războiului SUA-China.
Președintele american Donald Trump a dat duminică speranțe că Statele Unite și China pot ajunge la un acord comercial până la termenul de 1 martie, transmite Reuters.
Statele Unite și China au început să redacteze angajamentele de principiu referitoare la cele mai dificile subiecte ale negocierilor lor comerciale, marcând cele mai importante progrese făcute până în prezent în războiul comercial din ultimele șapte luni, potrivit unor surse citate de Reuters.
Președintele american Donald Trump susține, în urma unei conversații telefonice cu omologul chinez Xi Jinping, că SUA și China înregistrează progrese semnificative în negocierile pentru un eventual acord comercial care să pună capăt războiului dintre cele mai mari economii mondiale.
Statele Unite fac o greșeală prin retragerea din acordul nuclear cu Rusia,afirmă oficialii de la Beijing, scrie Reuters.
Acțiunile europene sunt în creștere luni, la maximul ultimelor aproape 4 luni, pe fondul diminuării tensiunilor dintre China și SUA, ceea ce alimentează speranțele că un război comercial poate fi evitat. Avansul este temperat de scăderea cotațiilor acțiunilor italiene, în contextul în care coaliția eurosceptică înregistrează progrese în formarea unui nou guvern.
Guvernul a avizat, un memorandum privind aprobarea semnării de către România a declarațiilor propuse de către Comisia Europeană pentru cooperarea în domeniul inteligenței artificiale, lansării radarului privind inovarea și dezvoltării tehnologiei blockchain la nivel european. România s-a numărat, în urmă cu două săptămâni, printre puținele țări care nu au s-au angajat să colaboreze pentru încurajarea tehnologiei bazate pe inteligență artificiale (AI), în încercarea de a concura cu SUA și China, lideri pe acest segment.
Statele membre UE, cu excepția României și a altor 3 țări, au agreat să colaboreze pentru încurajarea tehnologiei bazate pe inteligență artificiale (AI), în încercarea de a concura cu SUA și China, lideri pe acest segment.